19.06.2015

UN POPAS (3)

de Calistrat Hogaș
din volumul ”Pe drumuri de munte” - ”Amintiri dintr-o călătorie”

Urmare la Un popas (2)

- Măi Tărcuş sau Grivei, zisei, adresându-mă câinelui; fiindcă tu eşti singura fiinţă din univers, care cunoşti nefericirile mele din noaptea aceasta, fă bine, te rog, şi-mi arată drumul spre vreo căpiţă de fân oarecare, de vreme ce tu trebuie să ţii un catastih în regulă de toate culcuşurile mai călduroase din ograda stăpânilor tăi. Şi blând îl netezii pe cap; iar el, scheunând uşor, dădu repede din coadă şi părea că se sileşte să priceapă înţelesul vorbelor mele.
Cum însă nu ştiam nici unul limba celuilalt, nu ne puturăm înţelege şi căutai deci să ies singur din încurcătură. Mă îndreptai, aşadar, spre un masiv rotund de umbră, care părea a fi o căpiţă de fân. Nu mă înşelasem. Fără să mai stau pe gânduri, dădui brânci căpiţei şi-o răsturnai.
- Ho, boală ! auzii deodată strigând, de sub fânul răsturnat, un glas subţire şi speriat.
Şi într-o clipă Axinia răsări drept în picioare în mijlocul vrafului de fân.
- Ptiu ! ucigă-te crucea; da aici ai fost, sfârleaza dracului ?
- Da 'neta ai fost ? zise ea, scuturându-şi repede de pe cap şi de pe umeri fânul ce se acaţase de ea; am chitit că-i vo boală de jită (1).
- Bine, bine c-ai chitit, şopârlă nebotezată: acum însă fiindcă nu-s nici boală, nici jită, ia să-mpărţim căpiţa-n două şi să dormim.
- Da ghine, 'neata nu te-ai culcat înăuntru ?
- Dinlăuntru înlăuntru m-am culcat eu; dar m-am răzgândit şi, în loc să dorm cu ploşniţele în casă, mai bine dorm în fân afară, alăturea cu tine.
Nu mântuisem încă de regulat noul meu culcuş şi, când mă uitai, Axinia şi dispăruse sub o pătură groasă de fân.
- Fa Axinio, zisei eu culcându-mă şi trăgând fânul peste mine, să nu cumva să horăieşti că te-azvârl din fân de nu te zăreşti.
Şi fânul de peste Axinia tresări uşor sub mişcarea de echilibru, ce căuta să şi-o ea pentru dormit.
- Da ce ? ai şi adormit, diavol împeliţat ?
Nici o mişcare, nici un răspuns...
Nu răsărise încă soarele, când intrai în casă şi aprinsei lumânarea. Tovarăşul meu şi cei doi flăcăuani dormeau încă duşi, fără a se fi urnit de cum îi lăsasem de-cu-seară. Nu ştiu ce se va fi fost petrecut sub poclada tovarăşului meu; în schimb însă, pe piepturile desfăcute ale celor doi flăcăuani şi pe feţele lor aburite de somn, mii de ploşniţe negre şi cu pântecele sătule stăteau nemişcate şi mistuiau în tihnă cina lor de-cu-noapte. Când lumina le atinse ochii lor obosiţi, poate de nesomn, începură a se urni încet şi greoi şi a se îndruma, într-o nesfârşită urdie neagră, către tăinuitele lor chilii de sub coşcoviturile lutului de pe pereţi.
- Hei ! scumpul meu, zisei apucând pe tovarăşul meu de un picior şi trăgându-l jos; ia deşteaptă-te din somnul tău de veci, căci trâmbiţa Învierii a doua a sunat de mult.
Se sculă pe jumătate, se frecă la ochi şi, când văzu lumânarea:
- D-apoi că doar n-a fi ieşit bunică-mea din groapă să horhăiesc (2) eu pe dealuri cu noaptea-n cap.
Şi fără să mai zică ceva, se trânti furios înapoi, trase poclada pe el, se întoarse cu faţa la perete şi se pregăti din nou de dormit.
- Te înşeli, scumpul meu, zisei smuncindu-i poclada de pe dânsul; bunică-ta a ieşit din groapă de mult, şi cel ce judecă viii şi morţii a şi trecut-o în ceata sfintelor capre de pe ceea lume; hai, scoală-te să plecăm.
N-avu ce face. Cu o resignare (3) de martir se sculă pe jumătate şi rămase un moment ca buimac pe marginea patului cu picioarele jos.
- Mă rog, zise el dezmeticindu-se şi scărpinându-şi cu dreapta iute şi îndesat umărul stâng, mă rog, ce vra să zică asta ?
- Asta vra să zică, scumpul meu, că eu ţin cu orice preţ să mai rămână câteva, măcar, din picăturile sângelui tău şi pentru negrii tăuni din fundul Tartarului, către care în curând vei păşi.
- Breeeee !... Da de dimineaţă a mai început a se-nvârti moara lui Tudoran cea pustie !...
- Dimpotrivă, eu cred c-a început prea târziu; ia priveşte.
Şi apropiind lumânarea, arătai spre piepturile desfăcute şi negre ale celor doi flăcăuani.
Rămase ca trăsnit; apoi, iute şi fără să mai zică ceva, o rupse de fugă pe uş-afară. Iar după câteva minute, dădui peste el, după casă, făcând ziua ceea ce eu făcusem noaptea... şi tot în prezenţa lui Tărcuş.

* * *

_____
(1) jită = regionalism: vită
(2) a horhăi = a orbecăi, a cutreiera, a rătăci
(3) resignare = resemnare

Urmează Un popas (4) !