15.06.2015

UN POPAS (1)

de Calistrat Hogaș
din volumul ”Pe drumuri de munte” - ”Amintiri dintr-o călătorie”

Urmare la Ion Rusu

un-popas-paltinis
Un popas. Paltinis
Pe înnoptate, ajunserăm în Păltiniş. Casele, rar semănate pe amândouă laturile drumului, începuseră a dormita în mijlocul ogrăzilor largi, împrejmuite cu garduri de răzlogi în zigzag; iar pe lângă focurile aprinse mai deoparte, şi ale căror flăcări roşietice jucau capricios în întunericul împrejmuitor, stăteau cei de casă, pregătind cina de seară.
Aninat de o cujbă (1) înaltă, atârna, nemişcat, deasupra focului, ceaunul negru într-o baie de flăcări; un câine cu urechile ascuţite şi isteţe, conştient de locul ce-l ocupa în familie, stătea şi el culcat în apropiere, cu botul pe labe şi cu ochii ţintă la foc; un copil cu un băţ lung, mai mult de joacă, scormonea de departe jăraticul, şi o puzderie de scântei se ridica, topindu-se în văzduhul înalt şi întunecos...
- Jupâneasă Catrină, jupâneasă Catrină ! auzirăm deodată pe Axinia strigând.
Când întorsei capul, o zării prin întuneric, acăţată de un gard de răzlogi şi suită pe el ca pe o scară.
- Jupâneasă Catrină, jupâneasă Catrină ! şi cu pumnul ei mic bătea repede într-un răzlog care răsuna înăduşit; jupâneasă Catrinăăăă !...
- Da cine mă strigă ? auzirăm noi un glas de femeie întrebând din întuneric, fără a se apropia.
- Eu, jupâneasă Catrină, Axinia din gura Borcii. Duc pe doi boieri până-n Şar, ş-am înnoptat aici; ne-am întâlnit în drum cu badea Gheorghe, ş-o zis să venim să mânem în ia-seară la 'neata.
- D-apoi că v-iţi duce 'neavoastră, jupâneasă Axinie, în altă parte, că eu n-am unde să vă culc, răspunse ea scurt, înţepat şi mânios.
- Nu te supăra, jupâneasă Catrină, zisei eu, că nu-i nime de vină; ia, badea Gheorghe al dumitale a crezut c-are să-ţi fie urât singurică în ia-seară; păcat că nu ne primeşti; când ai şti ce oameni de treabă suntem !...
Drept răspuns auzirăm o uşă trântindu-se.
- Ei, sfârleaza dracului, ai pus-o de mămăligă cu badea Gheorghe şi cu lelea Catrina ta ! Unde dracu mânem noi în ia-seară ?
- Da las' c-om găsi noi...
- Da, adică, de ce nu ne-a fi primit, fa Axinio ?
- Da mânca-o-ar jernii ; parcă crezi 'neata că doarme singură când nu i-i omu acasă ?
- Da ?... Atunci să mergem în altă parte. 
Cârnirăm caii şi intrarăm într-o ogradă, care deocamdată părea pustie; înaintând însă puţin, zărirăm la o parte un masiv de umbră. Era o casă. O lumină slabă ţâşnea din loc în loc prin pereţii ei şi, dacă acea lumină ar fi fost mai puternică, ai fi crezut că arde casa pe dinlăuntru. Un câine se însărcină să vestească pe cei din casă despre sosirea noastră. Uşa se deschise largă, şi un flăcău voinic se arătă în privazul (2) ei luminat.
- Bună vremea, voinicule, zisei eu apropiindu-mă; bucuroşi de oaspeţi ?
- Mulţumim dumneavoastră, bucuroşi, poftim, răspunse el alungând câinele.
Descălecarăm. Eu şi tovarăşul meu intrarăm înlăuntru; Axinia rămase la cai. Pe o vatră mare, plină cu jăratic, sub un horn grosolan, aşezat pe un pop de stejar, un flăcăuan cu pieptul gol şi puternic, cu faţa rumenă şi plină de sudoare, pălea o mămăligă uriaşă. Un capăt de lumânare de seu, înfipt într-un poponeţ (3) de lut, şi cu mucul mai înalt decât flacăra, mijea pe o masă, asemenea unui trunchi de căsăpie (4); de jur împrejur, pe lângă pereţi, goale, unsuroase şi aşezate pe picioare de lemn bătute în pământ, se întindeau nişte laviţe înguste. Bârnele de brad, din care erau duraţi pereţii fără fereşti, îşi arătau pe alocurea goliciunea lor rotundă şi afumată de sub o lipitură coşcovită de lut galben, mânjit odată cu var. În cotlonul dintre horn şi peretele despre uşă un teanc scorojit de piei miţoase de oaie stătea înghemuit şi umplea casa de un miros pătrunzător de stână. Când mămăliga fu gata, flăcăul o răsturnă fierbinte pe o masă mai mică şi rotundă, ce se afla în mijlocul casei. Celălalt flăcău scoase de sub laviţă ceapă, ucise pe masă cu un pietroi nişte sare, aduse nu ştiu de unde o scafă (5) de lemn plină cu brânză şi, poftindu-ne şi pe noi, începurăm a mânca. Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită cinei frugale a flăcăilor; iar Axinia, intrând cu tarniţele şi cu poclăzile de la cai tocmai la timp, putu şi ea să nu rămâie de căruţă.

* * *

________
(1) cujbă = bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului.
(2) privaz = pervaz, deschizătură în care este situată o ușă sau o fereastră
(3) poponeț = sfeșnic primitiv, un mic vas de lut în care se punea o lumânare
(4) căsăpie = măcelărie
(5) scafă = strachină (de lemn)

Urmează Un popas (2) !