27.11.2013

AMINTIRI DIN COPILĂRIE (7.3) La școala de catiheți, partea a III-a

de Ion Creangă

Urmare la Amintiri din copilărie (7.2) 

 La școala de catiheți, partea a II-a

amintiri-din-copilarie-7.3-la-scoala-de-catiheti-3
Amintiri din copilărie (7.3)
La școala de catiheți, partea a III-a

Mai bună minte avea Mirăuță din Grumăzești, care umbla trela-lela, în puterea iernii, pe la tărăbile jidovești, întrebând ba teacă de cosor, ba căpestre de purici, ba cuie de la corabia lui Noe, ba fragi și căpșune pentru cineva care pornise într-adaos, ba cânta în pilda jidovilor:
Nu-mi e ciudă de gândac,
C-a mâncat frunza de fag;
Dar mi-e ciudă pe omidă,
C-a mâncat frunza de crudă:
N-a lăsat să odrăslească,
Voinicii să se umbrească.
Și alte drăcării ce-i trăsneau în cap. Nebun era el să-și piardă viața din pricina lui mi-ți-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le, ca Davidică ? 
Eu, ca și Mirăuță, nu mă prea osteneam până-ntr-atâta, să mor învățând; că doar nu-mi plângeau copiii acasă, nici dădusem catihetului cel poclon mare până pe-acolo. Pentru două mierțe de orz și două de ovăs, nu era să las copila popii de la Folticenii-Vechi nemângăiată. Afară de aceasta, când mă uitam în oglindă, barbă și mustăți ca în palmă; și doar le și pârleam eu într-o privire și le ungeam în toată seara cu seu amestecat cu muc de lumânare și alună arsă, dar degeaba muncă ! Ș-apoi, intrat în asemenea școală, mai numai barba și punga, bat-o pustia, te făcea să calci a popă ! 
D-apoi lui Trăsnea, săracul, ce-i pățea sufletul cu gramatica ! Odată îmi zise el, plin de mâhnire:
- Ștefănescule (căci așa mă numeam la Folticeni), astăzi nu mai mergem la școală, că nu știu tabla și vreau să învăț pe mâine la gramatică. Mă rog ție, hai cu mine la câmp spre Folticenii-Vechi; vom învăța împreună, sau câte unul, eu la gramatică și tu la ce-i vrea; apoi mi-i asculta, să vedem, nu s-a prinde și de capul meu ceva ? Las'că nici la celelalte nu prea pot învăța cu slova asta nouă, care-a ieșit, însă afurisita de gramatică îmi scoate peri albi, trăsni-o-ar fi s-o trăsnească ! Parcă ai ce face cu dânsa la biserică ? Dar dacă se cere !... Am s-o iau și eu din capăt, și, poate, cu tine, care ai trecut pe la părintele Duhu, să mă pot desluși...
Fiindcă la Folticenii-Vechi era ceva mângâiere pentru mine, mă potrivesc lui Trăsnea, și ne ducem împreună. Și era un ger uscat prin luna lui noiembrie, și bătea un vântișor subțire în ziua aceea, de-ți frigea obrazul ! Cum ajungem la câmp, Trăsnea se tologește pe-un hat și începe la gramatică, din capăt, întrebarea și răspunsul întâi: 
Întrebare: Ce este gramatica română ? 
Răspuns: Gramatica română este cartea ce ne învață a vorbi și a scrie o limbă corect. 
Iar în altă ediție: Gramatica este o învățătură ce ne arată modul de a vorbi și de a scrie bine într-o limbă. 
Asta-i asta ! Din ceaslov și psaltire, și acele bălmăjite rău, ca vai de ele, să treci la gramatică, și încă ce gramatică ! Nu ca aceste de acum, puzderie de gramatici; unele "raționate", altele "dezvoltate" și ticsite de "complimente", care, trebuie spus fără compliment, îți explică... până ce nu se mai înțelege nimica; adică făcute anume pentru copii, de se joacă cu dânsele, de ușoare ce sunt !... Însă ce folos ? Peste Trăsnea n-a dat asemene noroc... să umble într-ales... El, păcătosul, uitați-vă ce fel de gramatică trebuia să învețe: "artea, corect, într-o limbă; silabă numim un sunet deplin, simplu sau compus cu una din consune, sau și cu mai multe consune, care însă să se pronunțe cu o scoatere de voace". Iar în altă ediție: "Prin silabă înțelegem rostitura unei părți de cuvânt" ș.c.l. 
Ei, ei ! de-acum drege-ți "voacea" și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți ! 
Iar la a treia pagină, îndată altă năzbâtie: 
Întrebare: Câte părți are gramatica română ? 
Răspuns: Gramatica română are patru părți, care sunt: 1. Etimologia; 2. Sintaxa; 3. Ortografia și 4. Prosodia. 
Întrebare: Ce ne învață fiecare din părțile aceste ? 
Răspuns: 1. Etimologia ne învață a cunoaște părțile vorbei, adică analisul gramatical. 2. Sintaxa ne învață a lega părțile vorbei după firea limbii noastre, adică sintesul gramatical. 3. Ortografia ne învață a scrie bine, adică după regulile gramaticei.4. Prosodia ne învață a accentua silabele și a le rosti după firea cuvintelor și scopul ce-l avem în vorbire. 
Apoi: mi-ți-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le. Și alte iznoave hăzoase ca aceste !
Mai pune la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vârstă, bucher de frunte și tâmp în felul său; că profesorul, care și el se mira cum a ajuns profesor, zicea: "Luați de ici până ici", cum mi se pare că se mai face pe une locuri și astăzi, și poate că nu veți aduce bănat nici gramaticului, nici profesorului, nici lui Trăsnea, ci întâmplării, care a făcut pe oameni așa cum sunt: ori cuțite de oțel, ori de tinichea... 
Ș-apoi gândiți că Trăsnea citea întrebarea și răspunsul, fiecare pe rând, rar și lămurit, ca să se poată înțelege ceva ? Nu așa, necredincioșilor, ci iată cum: "Ce este gramatica română, este... ce este, este... este arata... nu arata, artea... artea... ce... ce... ce ne învață, învață... învață... ce ne învață; a vorbi... bi... bi... ce ne învață... ce este, este... este arata, uite dracu ! nu arata, artea ce ne învață... ce este, este...". Și tot așa dondănind foarte repede, bâlbâit și fără pic de cugetare, până la "a scrie într-o limbă corect" rar ajungea, sărmanul ! Și după ce turba de cap hăt bine, mă striga să-l ascult, că știe. Luam eu cartea din mâna lui și-l întrebam: Ce este gramatica, măi Trăsne ? Iar el, închizând ochii, răspundea iute, iute și mornăit, cum cer calicii la pod:
- Ce este gramatica română, este... ce este, este... și celelalte, după obicei, schimonosind cuvintele și îndrugându-le fără nici o noimă, de-ți venea să-i plângi de milă !
- Nu așa, măi Trăsne ! 
- Dar cum ?
- Nu mai zice română, și spune numai răspunsul; ce ai cu întrebarea ? 
Și se și opintea el, într-o privire, să răspundă bine, dar degeaba; se încurca și mai rău, începea a ofta și-i venea să-și spargă capul.
- Mai lasă-mă oleacă, zicea el necăjit și, când te-oi striga, să vii iar să mă asculți; și de n-oi ști nici atunci, apoi dracul să mă ia ! Dă, gramatica să zicem că n-o înțeleg și s-o lăsăm la o parte; artea, asemene; corect, tiji. D-apoi "română, este... ce... ne învață a vorbi și a scrie bine într-o limbă" parcă-s cuvinte românești, ce naiba ! Numai și aici trebuie să fie ceva: "a vorbi și a scrie bine într-o limbă", îndrăcit lucru ! Cum să scrii într-o limbă ? Poate cu limba, mai știi păcatul ? Pesemne că noi, cum s-ar prinde, las' că, de scris, talpa gâștei, dar apoi și de vorbit, păcatele noastre, se vede că vorbim pogan și rău de tot; nu românește, ci țărănește... Doamne, Doamne ! Învățat mai trebuie să fie și acel care face gramatici ! Însă și-n gramatică stau eu și văd că masa tot masă, casa tot casă și boul tot bou se zice, cum le știu eu de la mama. Poate celelalte bâzdâgănii: "rostitură, artea, corect, pronunțe, analisul, sintesul, prosodia, ortografia, sintaxa, etimologia, concrete, abstracte, conjunctive: mi-ți-i, ni-vi-li, me-teîl-o, ne-ve-i-le" și altele de seama acestora să fie mai românești... și noi, prostimea, habar n-aveam de dânsele ! Noroc mare că nu ne pune să le și cântăm, c-ar fi și mai rău de capul nostru cel hodorogit ! Decât țăran, mai bine să mori ! Hai, du-te, Ștefănescule, că m-apuc de învățat !... 
Și lăsându-l, m-am dus și eu în ciudă la fata popii, am găsit-o singură-singurică și m-am jucat cu dânsa în ticnă până-ndeseară; căci mamă n-avea, și tată-său, ca popa, umbla după căpătat... Apoi m-am întors la câmp, cu zgărdița de la gâtul copilei, c-o năframă cusută frumos cu flori de mătase și cu sânul plin de mere domnești; și, când colo, zărghitul de Trăsnea dormea pe hat, cu gramatica sub nas, și habar n-avea de frig. "Sărace, sărace ! nu ești nici de zeama ouălor; decât așa, mai bine te făcea mă-ta un mânz și te mâncau lupii", zic eu în mine.
- He ! Trăsnea, mă ! scoală ! știi tabla ? 
Sare el de jos, îl ascult, clei. 
- Haidem acasă, măi Trăsne, că m-au răzbit foamea și frigul, și mor de urât aicea pe câmp !
- Da, că și eu... Ducă-se dracului gramatica ! Mi s-a înăcrit sufletul de dânsa ! Și osebit de asta, nici nu-mi e bine.
- Un fel de lene, amestecată cu slăbăciune, măi Trăsne, nu-i așa ?
- Ba chiar ai nimerit: un fel de leșin la inimă, amestecat cu întinsori, sau cam așa ceva.
- Poate fiorile gramaticii, zic eu.
- Mai știi păcatul ? Poate că ș-aceea să fie, zise Trăsnea; căci, dracul s-o ia ! cum pui mâna pe dânsa, îndată-ți vine somn... Flecuștețe de-aceste nu se potrivesc cu rânduiala bisericii, s-a mântuit vorba... "Osmoglasnicul" este ce este... Vorba tatei: "Condacul umple sacul, și troparul hambarul", măi băiate ! Ce umblăm noi chinuindu-ne cu gramatica, Ștefănescule ? Haidem !

* * *

Sursa foto
Găsești povestirea pe scurt a episodului 7 (La școala de catiheți) pe blogul Povestiri de lecturi școlare !