de Vasile Alecsandri
 |
| Lacrimioare |
I
În rai nici o minune plăcută nu lipsea.Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea,
Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite.
Lumina era moale și-ndemnătoare șopții.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.
Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,
Și nu găseau răsunet în el a lumii plângeri;
Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde:
Nici umbra de durere aice nu pătrunde.
Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite,
Stau sufletele blânde, iubite, fericite,
Gustând în liniștire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.
Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.
II
Și iată că sosește un oaspe de pe lume,
Un suflet alb și tânăr pe-un nor de dulci parfume;
Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zâmbire, cu gingașe cuvinte,
Și-i zic: În raiul nostru bine-ai sosit, copile !
Curând plecași din viață ! Nu plângi a tale zile ?
Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
Pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare.
Și nu ți-e dor acuma de lumea pământească ?
Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.
Cum ? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă ?
Ah ! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Și vecinic după dânsa voi plânge cu durere !
Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,
Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.
De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare !
