19.04.2012

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (5)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților - ep.4

heidi-fetita-muntilor-5
Heidi, fetița munților (5)

Capitolul II. La bunicul (2)

Ajuns în odaie, bunicul se apropie de vatră, luă ceaunul mare, și în locul lui atârnă un altul mai mic, apoi se așeză pe un scăunel cu trei picioare și încinse un foc puternic, la ale cărui flăcări conținutul ceaunului începu repede să fiarbă. După aceea înfipse într-o furculiță lungă o bucată mare de brânză și se apucă să o învârtească încet deasupra focului, așa fel încât să se moaie și să se rumenească pe îndelete.
Heidi îl urmărea cu cea mai mare atenție; în timpul ăsta îi veni în minte o idee și deodată nu-și mai găsi astâmpărul. Când bunicul se întoarse și se îndreptă spre masă, cu ceaunul aburind și cu brânza în vârful furculiței, masa era gata pusă. Căci Heidi, isteață, nu stătuse degeaba și, în timp ce bătrânul trebăluia pe lângă vatră, ea scosese la iuțeală din dulap pâinea, două farfurii și două cuțite și le așezase frumos pe masă.
- Mă bucur că te-ai gândit la treaba asta, spuse bunicul întinzând brânza pe pâine.
Când văzu ceaunul, Heidi își dădu seama că mai lipsește ceva și se repezi din nou la dulap. Negăsind în el decât o singură ceașcă, mai luă și un pahar.
- Foarte bine, o lăudă bunicul, văd că știi să te descurci; dar ia spune tu, unde vrei să stai ?
Cum singurul scaun din casă era ocupat de bătrân, Heidi trase de lângă vatră scăunelul cu trei picioare și se așeză pe el.
- Ești prea mică și nu ajungi până la masă, băgă de seamă bunicul și, apropiindu-și scaunul lui de scăunelul fetiței, îi făcu o măsuță numai pentru ea. După aceea îi umplu o ceașcă cu lapte cald și-i dădu o felie de pâine cu brânză rumenită, iar el se așeză pe un colț al mesei și o privi îndelung. Fetița apucă ceașca și o dădu peste cap dintr-o suflare, apoi scoase un geamăt de mulțumire.
- Ești sigură că îți place laptele ăsta ? o întrebă bunicul.
- Niciodată n-am mai băut un lapte atât de bun. 
- Atunci să-ți mai dau o ceașcă.
- Mulțumesc, bunicule, răspunse Heidi, mușcând cu poftă din tartina cu brânză.
După ce isprăviră de mâncat, bătrânul se duse să rânduiască prin staul, iar Heidi îl urmări cu atenție să vadă cum mătură și așterne fânul proaspăt pentru caprele lui. Intrară apoi într-o mică magazie, unde bunicul luă trei bețe frumos cioplite și o scândură pătrată în care făcu la repezeală trei găuri, și în fiecare dintre cele trei găuri introduse câte un băț. Când totul fu gata, Heidi rămase mută de admirație văzând în fața ei un scăunel cu trei picioare, asemănător cu cel din odaie, atâta doar că era ceva mai înalt.
- Ce te uiți așa ? o întrebă bătrânul.
- Ăsta... ăsta e scaunul meu... ce repede l-ai făcut ! ...
Cu un ciocan și câteva cuie în mână, bunicul începu apoi să dea târcoale cabanei și, din când în când, mai bătea pe ici pe colo câte un cui, să întărească locurile mai slabe. Heidi se ținea după el pas cu pas și nu-i scăpa nimic din ce făcea bătrânul...
În dreptul cabanei se opri turma de capre. Două capre frumoase, una albă și una tărcată, se desprinseră dintre celelalte și, apropiindu-se de bunic, începură să-i lingă mâinile; ele știau că, în fiecare seară, bătrânul le așteaptă cu obișnuitul drob de sare.
Peter nu mai zăbovi nici o clipă și își văzu mai departe de drum, coborând spre Dörfli cu zglobia sa turmă. Heidi, în culmea fericirii, sărea neastâmpărată de la o capră la alta și nu știa pe care s-o mângâie mai întâi.
- Astea-s caprele noastre, bunicule ? Amândouă ? Și-o să stea tot timpul aici , cu noi ? Și-o să doarmă aici, în staul ? întreba ea de zor, în timp ce bătrânul abia mai prididea cu răspunsurile la fiecare dintre întrebările ei.
Când caprele încetară să-i mai lingă mâinile, bunicul îi spuse nepoatei: 
- Du-te în casă și adă o bucată de pâine.
Fetița îl ascultă și într-o clipită fu înapoi. Bunicul începu să mulgă capra albă și, după ce umplu cana cu lapte și tăie o felie de pâine, îi spuse nepoatei să bea și să mănânce, apoi să meargă la culcare. Îi ură noapte bună și se grăbi să adauge:
- Vezi că mătușa Dete ți-a lăsat un pachet cu niște cămășuțe și alte lucruri de îmbrăcăminte. Sunt jos, în dulap. Dacă ai nevoie de ceva, ia de acolo. Între timp, eu mă duc cu caprele în staul. 
- Noapte bună, bunicule, noapte bună ! Și, alergând în urma bătrânului care tocmai dispărea cu caprele în spatele cabanei, mai strigă o dată:
- Bunicule, bunicule, ai uitat să-mi spui cum le cheamă !
- Pe cea albă o cheamă Fulg-de-nea, iar pe cea tărcată, Pestrița.

* * *

Sursa foto
Găsești povestirea pe scurt a capitolului II pe blogul Povestiri de lecturi școlare !