18.04.2012

HEIDI, FETIȚA MUNȚILOR (3)

de Johanna Spyri

Urmare la Heidi, fetița munților (2)

heidi-fetita-muntilor-3-bunicul
Heidi, fetița munților (3) Bunicul

Capitolul I. Spre munții înalți (3)

După trei sferturi de oră de mers, mica trupă ajunse la pășunea de pe coama muntelui, unde se afla cabana Unchiului, așezată în bătaia vântului, dar și a soarelui, și de unde îmbrățișai cu privirea întreaga vale. În spatele căsuței se înălțau trei brazi bătrâni, cu crengile mari și stufoase, iar mai sus se întindeau alte povârnișuri, acoperite de iarbă, ce se pierdeau departe în niște stânci abrupte și pleșuve.
Unchiul ședea pe o bancă în fața cabanei. Cu pipa în gură și cu mâinile pe genunchi, se uita liniștit la cei ce urcau.
Încet, încet, copiii și caprele o lăsară pe mătușa Dete în urmă și Heidi ajunse sus cea dintâi. Se duse direct la bătrân și întinzându-i mâna îi spuse:
- Bună ziua, bunicule !
- Hm ! Ce vrei să spui ? întrebă bătrânul cu o voce aspră, strângându-i mânuța și măsurând-o îndelung cu ochii lui iscoditori, de sub sprâncenele stufoase.
Heidi îi înfruntă privirea fără să clipească și nu se mai sătura să-l cerceteze pe acest bunic cu barba lungă și cu sprâncenele dese și sure, ce se îmbinau la rădăcina nasului. Între timp sosi și mătușa, însoțită de peter, care la un moment dat se oprise să vadă ce avea să se întâmple.
- Bună ziua, Unchiule, rosti Dete, apropiindu-se de bătrân. Ți-am adus-o pe Heidi, fetița lui Tobias și a Adelheidei. Cred că nu o mai recunoști, căci n-ai mai văzut-o de când avea un an.
- De ce-ai adus-o ? întrebă tăios bătrânul. Iar tu, de colo, strigă la Peter, ce stai ? Poți să pleci cu caprlele tale, și așa ai întârziat. Și nu uita să le iei și pe ale mele.
Peter îl ascultă fără să crâcnească și își luă numaidecât tălpășița. Pricepuse din privirea moșneagului că nu mai era cazul să rămână.
- Acum e rândul dumitale s-o ții, răspunse Dete. La mine a stat patru ani, eu mi-am făcut datoria.
- Aha, făcu bătrînul aruncîndu-i o privire sfredelitoare. Și dacă micuța se plictisește cu mine și începe să plângă, ce mă fac ?
Treaba dumitale; nici pe mine nu m-a ajutat nimeni când m-am trezit cu ea pe cap și, vorba ceea, aveam și așa destule necazuri cu mama. Acum, însă trebuie să plec și dumneata ești ruda ei cea mai apropiată. Dacă nu vrei s-o ții, n-ai decât, faci cu ea ce vrei. Dacă moare, dumneata o să fii de vină și n-o să fie asta singura ispravă pe care ai avea-o pe cuget.
Dete era ușor tulburată, se încălzise vorbind și o luase gura pe dinainte. La ultimele ei cuvinte, bătrânul se ridică de pe bancă și o privi atât de fioros, încât ea se sperie și se dădu cu câțiva pași înapoi. Bătrânul ridică brațul și spuse poruncitor:
- Pleacă, și să nu te mai văd pe aici !
Dete nu așteptă să i se spună de două ori.
- La revedere, Unchiule, la revedere, Heidi ! strigă ea și, într-o clipă, o rupse la fugă și nu se mai opri decât în vale, la Dörfli...

* * *

Sursa foto
Dă click aici pentru  Heidi, fetița munților (4) !
Găsești povestirea pe scurt a capitolului 1 pe blogul Povestiri de lecturi școlare !